miercuri, 31 august 2011

Republica Moldova are Consulat în Timişoara

Primarul şi prefectul au tăiat panglica celui de-al 14-lea consulat din Timişoara

Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Timişoara a fost inaugurat miercuri, 31 august, de la ora 12.00. Cea de-a 14-a instituţie consulară din Timişoara îşi va desfăşura activitatea la sediul pe de Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 20. Instituţia va asigura sprijin şi consiliere pentru toţi basarabenii din vestul României, fiind o concretizare a unei iniţiative care a aprţinut fostului preşedinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. La conducerea acesteia se află, în calitate de Consul Onorific al Republicii Moldova în România, prof. univ. dr. Silviu Sofronie.

La festivitatea de inaugurare au participat şi oficialităţi locale, printre care primarul Gheorghe Ciuhandu şi prefectul Mircea Băcală, rectori ai universităţilor din vestul ţării şi reprezentanţi ai Mitropoliei Banatului. După un şir de discursuri ţinute în faţa clădirii care găzduieşte consulatul, panglica a fost tăiată de primarul Timişoarei şi prefectul de Timiş. După acest moment simbolic, a urmat o slujbă de sfinţire a noului sediu, o masă festivă şi vernisajul expoziţiei de pictură ,,Simboluri care ne unesc: Vieru-Eminescu”, semnată de artistul plastic Dan Merişca.

Primarul Timişoarei speră la unirea dintre România şi Republica Moldova

Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, a făcut o scurtă recapitulare a istoriei refugiaţilor basarabeni în Banat, a lăudat activitatea Organizaţiei Studenţilor Basarabeni, a salutat deschiderea unei asemenea instituţii, dar şi-a manifestat şi dorinţa de reîntregire a României Mari. „Timişoara este profund legată de Basarabia pentru că în timpul celui de-al doilea război mondial o mulţime de basarabeni s-au refugiat aici. Au fost oameni care şi-au părăsit gospodăriile în urma ocupării Basarabiei şi au găsit aici o a doua patrie. Au rămas aici şi au devenit cetăţeni vrednici, la fel cum sunt şi cei refugiaţi din Ardealul de nord şi Cadrilater. Banatul şi Timişoara au fost gazde primitoare pentru aceşti oameni, şi, când domnul Sofronie a venit la mine şi m-a rugat să găsim o rezolvare, am reacţionat pentru că şi eu provin dintr-o familie de refugiaţi din Ardealul de nord şi am înţeles această necesitate. Dar nu neapărat prin prismă istorică, ci şi prin prisma faptului că în momentul de faţă în Timişoara sunt foarte mulţi basarabeni. Nu mă îndoiesc de faptul că basarabenii din Timişoara vor găsi la consulat toată înţelegerea. Mă bucur, ca primar, că am reuşit acest lucru, dar ca român m-aş bucura să vină ziua în care nu va mai trebui să ne reprezentăm unii la alţii prin ambasade şi consulate”, a declarat Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei.
Sursa: www.osb.basarabeni.ro

marți, 16 august 2011

ADMITERE 2011


Dragi absolvenți, viitori studenți, vă adresez această ”scrisoare” pentru a-mi exprima gândurile și trăirile față de situația în care sunteți, deoarece anul trecut am fost în situația voastră și știu că e foarte dificil a-ți stăpâni stresul, emoțiile.
Țin să vă felicit pentru curajul cu care ați luat decizia de a studia în România. Să nu uitați un lucru: de unde ați pornit, cine merită medalia pentru succesele voastre și să pășiți cu demnitate în noua postură, adică în cea de student.
Toți știm că România își asumă marea responsabilitate pentru etnicii români de a-i primi la studii. În acest an s-au înscris la studii în jur de 3000 de absolvenți și vor fi oferite 5000 de burse. Vor intra toți unde doresc? Sincer, NU cred! De ce cred așa?? Anul trecut s-au dat multe burse, în jur de 2000 dacă nu mă înșel, și tot nu a fost bine pentru unii.
Să vă spun istoria mea: am terminat liceul teoretic ”V. Alecsandri” (profil real) din s. Colibași, r. Cahul, cu media pe anii liceu 9,80 și media examenelor de BAC 9,00. Credeam că e o medie destul de bună pentru a intra la o facultate din România. Mai multe despre aceasta, puteți afla AICI Nu am fost admisă în prima sesiune. Am fost foarte stresată, supărată. A existat și a doua sesiune, dar nu mai aveam speranțe. Și... am fost ADMISĂ! Dar cum se spune: pentru toți există un loc sub soare.
Ideea mea e să nu fiți dezamăgiți de ajungeți în situația mea. De nu intrați în prima sesiune, e OK, lucrurile vor reveni pe făgașul care trebuie. Eu cred că e mai ușor să intri din a doua sesiune, deoarece mulți rămân dezamagiți și nu mai cred în a doua șansă.
Unii poate nu vor fi admiși în orașul ce l-au visat în această perioadă și au învățat și strazile de pe Google Maps :)) Aceasta nu va fi o problemă majoră. Din prima clipă vă veți gândi: TRANSFER!! Mergeți la școală/facultate, încercați să vă integrați și vă va plăcea. În primele săptămâni detestam totul, dar acum abia aștept să înceapă facultatea, deoarece mi-e dor de oraș, de colegi, de profesori, de cămin.
Fiți înamrmați cu multă bucurie, deoarece vă așteaptă cea mai frumoasă perioadă din viața voastră.
Vă sfătuiesc ca până ajungeți în România să țineți legătura cu organizațiile formate din studenți basarabeni, deorece vă vor ajuta mult. Și dacă veți dori, puteți deveni și voi membri.
Eu vă sfătuiesc să fiți calmi, plini cu răbdare, căci totul TREBUIE să fie bine.
PS... Dacă cineva va fi admis în Arad, îmi puteți scrie oricând.
Vă trimit gândurile mele bune și BAFTĂ!
Cu drag, Doinitsa B

vineri, 12 august 2011

PAȘAPOARTE ALBASTRE


Ești cetățean al Republicii Moldova? Te afli peste hotare și vrei ca toată lumea să știe cât de mult îți iubești țara? Vrei să apari în videoclipul celor de la ”Snails”? Dacă ai răspuns afirmativ la toate întrebările de mai sus, s-a ivit șansa de a apărea pe ”sticlă”!
Iați pașaportul albastru, o cameră video și alege cel mai renumit loc din orașul în care te afli și dansează după renumita piesă pentru ”Pașapoarte albastre”. Mai multe instrucțiuni găsiți aici.
Nu știu ce părere aveți despre acest eveniment, dar mie îmi place ideea de a arăta întregii lumii că EXISTĂM!! Yo-yo, hello, we are from Moldova!
Preferații mei sunt tinerii din China și Canada, deoarece au avut o coregrafie foarte... specială. Îi puteți urmări aici și aici. Aici puteți urmări show-ul celor din Timișoara.
Dacă vă decideți, așteptam să urmărim video-urile voastre pe Youtube :P
Doinitsa B